fbpx

Cumpără Local

Termeni și Condiții

Bun venit pe Platforma „Cumpără Local”, deținută și administrată de Back2Roots SRL (în continuare ”Back2Roots”).

Prin folosirea acestei Platforme vă exprimați acordul cu Termenii și Condițiile de mai jos. Vă rugăm să le citiți cu atenție. Dacă nu sunteți de acord cu acestea, nu folosiți Platforma.

 

Termenii și Condițiile se pot modifica pentru a fi în conformitate cu legislația aplicabilă și cu dezvoltarea Platformei. Modificările intră în vigoare în momentul în care Back2Roots afișează Termenii și Condițiile actualizate. Prin accesarea sau folosirea în continuare a Platformei după respectiva publicare vă exprimați acordul cu Termenii și Condițiile actualizate.

 

Definiții

Cont de Utilizator: setul de date și comenzi accesibile de către Utilizator prin intermediul numelui de utilizator și al parolei;

Platformă: platforma de intermediere electronica „Cumpără Local”, prin aplicația pentru telefoane inteligente in care sunt introduse comenzile, pot fi cautate si rezervate produsele

Producător: persoana fizică sau juridică ale cărei produse sunt comercializate prin intermediul Platformei;

Consumator: orice persoană fizică sau juridică care e interesată în a rezerva produse ale oricărui Producător;

Utilizator: orice persoană care folosește Platforma.

Oferta: orice anunt publicat in Platforma de catre Producator

Furnizor: Furnizorul este Back2Roots SRL, persoană juridică cu sediul în Cluj-Napoca, Strada Voevodul Glad, Nr, 1A, Ap. 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca sub nr. J12/1446/2021.

Operator: orice representant al Furnizorului care administreaza Platforma

 

Descrierea platformei

Cumpără Local, prin Platforma oferita Utilizatorilor, ofera posibilitatea Producatorilor sa listeze anunturi si oferte pentru produsele comercializate. Consumatorii pot cauta si rezerva produsele listate in platforma. Livrarea sau preluarea produselor, cat si plata este facilitata exclusiv de catre Producator sau Consumator, Furnizorul punand doar la dispozitie informatiile de contact, respectiv locatia.

 

Datele personale colectate de Platformă

Conform Politicii de Confidentialitate, prin folosirea Platformei, vă exprimați acordul pentru colectarea și utilizarea, în condițiile prevăzute în această secțiune, a datelor personale.

Nu sunteți obligat să furnizați datele personale, însă refuzul face imposibilă folosirea funcționalităților Platformei. Conform cerințelor prevăzute în legislația privind protecția datelor personale, avem obligația să administrăm în siguranță informațiile pe care le furnizați. Dvs. vă asumați întreaga răspundere pentru situațiile în care furnizați date personale inexacte.

Datele personale necesare pentru folosirea funcționalităților Platformei sunt: numele complet, e-mail-ul, numărul de telefon, adresa de livrare, geolocația, identificarea dispozitivului mobil, IP-ul și rezervările efectuate/anulate.

Platforma stochează pe dispozitivul folosit de dvs. fișiere conținând informații despre navigarea pe Platformă. De asemenea, Platforma folosește componente de analiză a traficului de la operatori terți. Folosirea Platformei în timp ce sunteți logat în conturile create la operatori terți duce la furnizarea către aceștia de date despre navigarea pe Platformă. Modul în care sunt colectate aceste date este supus termenilor și condițiilor elaborate de operatorii la care ați creat conturile respective.

Datele personale sunt transmise astfel: (i) către Producător: cele necesare pentru livrarea comenzilor și (ii) către Consumatorul care a rezervat produsele: cele necesare pentru primirea produselor. Pentru îmbunătățirea serviciilor, furnizăm rapoarte agregate și anonimizate despre Utilizatori, Consumatori, Producătorilor și unor persoane terțe.

Datele dvs. personale sunt confidențiale și nu vor fi divulgate unor alte persoane decât cele de mai sus, în afara cazurilor în care o astfel de divulgare este impusă de lege.

Potrivit Legii 677/2001 privind prelucrarea datelor personale, aveți dreptul de acces la datele dumneavoastră personale, dreptul de intervenție asupra acestora, dreptul de a vă opune prelucrării lor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a vă adresa justiției, în condițiile de mai jos.

 

Proprietatea intelectuală asupra conținutului Platformei

Întreaga Platformă, inclusiv, denumirile comerciale “Cumpără Local”, “Cumpăr Local”, ”Back2Roots”, algoritmi, prezentare, sigle, text, butoane, aparțin Back2Roots. Niciuna dintre componentele Platformei nu poate fi folosită, copiată, distribuită sau incorporată în opere derivate fără acordul Back2Roots.

 

Informatii transmise Platformei

Orice anunt, material sau informație trimise sau publicate in Platforma, prin orice mijloc, vor fi tratate ca neconfidentiale și neproprietare, și că atare pot fi utilizate de Furnizor în orice scop, nelimitandu-se la dezvoltare sau marketingul produselor. Este interzisă publicarea sau transmiterea către Platforma a materialelor ilegale, amenințătoare, calomnioase, defăimătoare, obscene, pornografice sau a altor materiale care pot contraveni legilor din țara relaționată de site.

 

Limitarea răspunderii

Anuturile, materialele și conținutul publicat in Platforma sunt oferite “ca atare”, fără garanții explicite sau implicite de orice natură, inclusiv garanții de adecvare pentru scopuri comerciale, garanții de disponibitate a Platformei, respectare a drepturilor de autor sau garanții de adecvare pentru vreun scop anume. Furnizorul este absolvit în toate cazurile de responsabilitate pentru orice daune (inclusiv, dar fără a se limita la daune pentru pierderi de profit, întreruperea activității, pierderea informațiilor) ce decurg din utilizarea sau incapacitatea de utilizare a Platformei, chiar dacă Furnizorul a fost informat asupra posibilității apariției unor asemenea daune. Furnizorul nu răspunde pentru prejudiciile de orice natura cauzate Utilizatorului prin interacțiunea cu Platforma (spre exemplu, anularea comenzii de către Producător, întârzierea la livrare, calitatea sau cantitatea necorespunzătoare a produselor, etc.).

  

Utilizarea Platformei

Platforma este destinată utilizatorilor umani.

Crearea de conturi false, precum și atacurile de tip inject, denial of service etc. duc la blocarea Contului de Utilizator și a IP-ului, precum și la sesizarea autorităților. În acest caz, Utilizatorul plătește despăgubiri pentru orice pagubă creată, inclusiv daune directe, reducerea profitului sau pierderea unei șanse.

Încercarea de plasare de comenzi false sau racolarea de Producători constituie concurență neloială și atrage răspunderea patrimonială a Utilizatorului atât pentru pagubele directe, cât și pentru pierderea unei șanse.

Accesarea informațiilor de pe Platformă se poate realiza direct de către Utilizator sau prin intermediul API-ului, la activarea acestuia. Acțiunile de scrapping al Platformei duc la blocarea IP-ului și/sau a Contului de Utilizator.

 

Contul de Utilizator

Pentru efectuarea rezervarilor, Utilizatorul își creează un Cont de Consumator, pentru care furnizează pe Platformă anumite informații, cum ar fi numele, email-ul, numărul de telefon și adresa. Pentru crearea acestui cont, Utilizatorul trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani sau vârsta legală a majoratului în jurisdicția acestuia.

Informațiile furnizate de Utilizator trebuie să fie valabile, complete și actualizate în timp real. În caz contrar, Platforma are dreptul să împiedice livrarea produselor către Consumator și să dezactiveze/blocheze Contul de Utilizator.

Contul de Utilizator are atașat un rating de la 0 (minim) la 5 (maxim). Acest rating pornește de la 0 și apoi se ajustează ca medie a evaluărilor Producătorilor prezenți pe Site.

Utilizatorul este responsabil de securitatea contului său și nu trebuie să transmită numele de Utilizator sau parola niciunei persoane.

Abuzul facilităților de anulare a comenzii,de refuz al produselor sau de returnare a produselor poate duce la dezactivarea Contului de Utilizator chiar dacă ratingul nu scade sub 3.5.

Măsurile de mai sus pot fi însoțite de blocarea IP-ului, a dispozitivului mobil sau/și a adresei de e-mail.

 

Rezervarea produselor

Pentru rezervarea unor produse, Consumatorul alege din ofertele Producătorilor tipul de produs, cantitatea dorită și plasează rezervarea.

Producătorii interesați primesc rezervarea plasată și transmit data și intervalele orare în care produsele pot fi livrate.

Prețul afișat este prețul total care pe care Consumatorul trebuie să îl plătească. Acesta include transportul și orice alte taxe și impozite suportate de către Producător.

Consumatorul alege oferta, data și intervalul orar de livrare sau ridicare pe care le preferă. Alegerea ofertei reprezintă confirmarea prețului, adresei, datei și intervalului de livrare sau ridicare și reprezintă acordul pentru încheierea, între Consumator și Producător, a unui contract de rezervare cu posibila livrare la adresa menționată. Această tranzacție nu este o vânzare pe încercate sau pe gustate.

Produsele pot sa fie livrate fie de către Producător, fie prin curier, după cum se menționează în ofertă. Utilizatorul are și opțiunea de a ridica produsele de la sediul Producătorului sau de la o locație de comun aleasă.

Până la livrare, Consumatorul sau Producătorul pot anula rezervarea în termenii de comun agreați cu Producătorul sau Consumatorul. Numărul mare de comenzi anulate de către Utilizator sau care se consideră anulate din vina acestuia duce la dezactivarea Contului de Utilizator.

 În momentul în care Producătorul ajunge la adresa de livrare menționată în comandă, acesta notifică Utilizatorul pe Platformă sau sunand pe telefonul Utilizatorului despre faptul că produsele sunt gata de predare. Dacă Utilizatorul nu poate fii contactat, comanda se anulează.

Utilizatorul inspectează produsele și, dacă este cazul, le înlătură pe cele neconforme (adică deteriorate sau care nu corespund descrierii de pe Platformă). Apoi, Producătorul individualizează produsele conforme prin cântărire, numărare sau orice alt mod impus de natura acestora, în fața Utilizatorului și menționează livrarea acestora pe platformă.

 În cazul livrării prin curier a produselor, Utilizatorul este informat despre numele curierului și numărul livrării. Livrarea produselor are loc în condițiile de livrare ale curierului. Rămân aplicabile dispozițiile referitoare la ambalare, facturare, returnare. Producătorul răspunde față de Platformă și față de Cumpărător.

 Prețul corespunzător cantității de produse menționate pe Platformă este afișat pe Platformă.

 După finalizarea procedurii de mai sus, Utilizatorul poate să îi acorde Producătorului un rating de la 0 (minim) la 5 (maxim). Ratingul reprezintă o valoare agregată de la mai mulți Utilizatori, iar deturnarea acestui sistem poate duce la dezactivarea Contului de Utilizator.

 Producătorul este singurul responsabil de calitatea, de modul de transport, de modul de ambalare, de modul de păstrare a produselor și de orice pagube i-ar putea cauza acestea Utilizatorului.

 

Plata produselor

Produsele comandate/rezervate nu pot fi plătite prin intermediul Platformei. Plata se face exclusiv intre Consumator si Producator, prin mijloace proprii.

 

Garanții

Utilizatorul are obligația să inspecteze toate produsele primite, pentru a descoperi orice fel de defecte sau stricaciuni ale acestora.

Pentru produsele care nu sunt ambalate sau care nu pot fi individualizate, dincolo de dreptul de retragere descris în secțiunea anterioară, dat fiind că nu există trasabilitate și verificare a modului de stocare, produsele primite nu au garanție. Orice neconformitate a produselor primite trebuie să fie remediată pe loc dacă este posibil sau produsul poate sa fie refuzat de către Utilizator.

Invocarea abuzivă a garanției se sancționează cu excluderea permanentă de pe Platformă, indiferent de rating.

Dat fiind că Producătorii livrează produse cu un termen de valabilitate scurt, invocarea garanției acestora ar trebui să aibă loc numai pentru motive serioase și numai dacă acordarea unui rating scăzut Producătorului nu este suficientă.

Furnizorul este absolvit în toate cazurile de orice responsabilitate in legatura cu garantia produselor, aceasta fiind in exclusivitate responsabilitatea Prodcatorului.

 

Verificarea si moderarea Ofertelor și a Utilizatorilor

Verificarea/moderarea Ofertelor publicate pe Platforma de către Operatorii Furnizorului are ca scop înlăturarea Ofertelor incomplete, evident incorecte și/sau care nu respectă prevederile legale aplicabile în România sau prevederile Termenilor și Condițiilor (de exemplu, au un conținut jignitor sau calomnios, sunt contrare bunelor practici, induc în eroare Utilizatorii etc.), încercând astfel să se ofere celorlalți Utilizatori un număr cât mai mic de Oferte eronate.

Nu este permisă publicarea mai multor Oferte pentru același Produs de la acelasi Producator.

Nu sunt admise spre publicare Oferte pentru:

  • droguri, respectiv plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 143/2000, precum și precursorii acestora și orice alte plante, substanțe și amestecuri cu efecte similare;
  • materiale cu caracter obscen, respectiv obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală;
  • țigări și produse din tutun;
  • orice fel de servicii
  • bunuri care provin din săvârșirea oricărei infracțiuni, inclusiv, dar fără a se limita la bunurile obținute prin furt, tâlhărie, înșelăciune;
  • produse contrafăcute, falsificate sau replici ale unor produse originale, precum și orice produse sau servicii care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale unui terț
  • bunuri de natură să inducă în eroare Consumatorii cu privire la calitățile esențiale ale acestora sau cu privire la însăși existența bunului respectiv;
  • bunuri periculoase pentru sănătatea și viața umană, inclusiv, dar fără a se limita la biocide, pesticide extrem de periculoase, substanțe și preparate chimice periculoase;
  • explozibili și articole pirotehnice (artificii, petarde)
  • arme și muniții interzise, arme și muniții letale supuse autorizării, precum și arme și muniții neletale, inclusiv arme militare, arme de vânătoare, arme de asomare, arme cu tranchilizante, arme de colecție, arme de panoplie și arme albe (baionete, săbii, spade, florete, pumnale, cuțite, sisuri, boxuri, castete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci și bastoane telescopice)
  • lucrări de diplomă, licență, disertație sau alte lucrări similare, servicii de redactare a acestora, precum și alte bunuri sau servicii având ca scop fraudarea sistemului educațional;
  • produse farmaceutice și medicamente, cu excepția suplimentelor alimentare naturale comercializate în condițiile legii;
  • organe umane;
  • jocuri de noroc, tranzacții efectuate prin intermediul monedelor virtuale;
  • bunuri care nu se află pe teritoriul României;
  • specii de faună și floră protejate de lege, animale pe cale de dispariție;
  • comercializarea fildeșului (ivoriului) sau a oricărui produs care conține fildeș.

Nu se admit Oferte care conțin ca date de contact numere de telefon cu suprataxă.

Ca urmare a constatării nerespectării oricăror dintre prevederile prezentului document Furnizorul își rezerva dreptul de a șterge sau modifica Oferta în cauză cât și a restricționa parțial sau complet accesul Utilizatorului pe Platforma.

Nu este percepută nicio taxă Utilizatorului pentru validarea contului său, întregul serviciu fiind oferit gratuit de Furnizor.

Validarea contului se face o singură dată pentru fiecare cont, până când acesta este verificat cu succes prin SMS de către Utilizator.

Odată validat, contul Utilizatorului va rămâne asociat cu numărul de telefon folosit la verificarea prin SMS. Dacă Utilizatorul dorește schimbarea numărului de telefon asociat contului Platformei, acesta va trebui să contacteze echipa de Suport Clienți, trimițând un email la adresa [email protected]

 

Drepturile și Obligațiile Furnizorului

Furnizorul nu oferă nicio garanție Utilizatorilor că Website-ul de prezentare sau conexiunea aplicației pentru telefon la server vor fi disponibile neîntrerupt, la timp, sigur sau fără erori. Furnizorul nu va fi responsabil pentru neafișarea Ofertelor sau Rezervarilor sau întreruperea afișării acestora din cauze ce exced, în orice mod, controlului său și nici pentru pagubele directe și/sau indirecte pe care Utilizatorul le-ar putea suferi din această cauză.

Furnizorul nu este responsabil de întârzierile cauzate de defecțiuni tehnice apărute la nivelul colaboratorilor și/sau partenerilor săi.

Furnizorul nu poate fi tras la răspundere pentru activitățile Utilizatorilor, în special pentru furnizarea de conținut eronat cu privire la datele Produsului sau serviciului ce face obiectul Ofertei.

Furnizorul își rezervă dreptul de a șterge sau modifica parțial un o Oferta sau o Rezervare, în cazul în care se constată că acesta încalcă Termenii și Condițiile, în orice mod, în special în cazul în care acesta are un conținut considerat jignitor sau calomnios, constituie concurență neloială, încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale unei terțe persoane sau este contrar bunelor practici, care acționează în detrimentul Furnizorului, ori încalcă, în orice alt mod, vreo prevedere legală. De asemenea, Furnizorul își rezervă dreptul de a suspenda, modifica, adăuga sau șterge, în orice moment, și alte porțiuni din conținutul platformei.

Furnizorul are dreptul de a șterge orice Oferta sau Rezervare sau de a bloca conturile în cazul în care există suspiciunea că, prin intermediul Ofertelor publicate sau a conturilor create, s-au adus sau se pot aduce prejudicii referitoare la securitatea activității altor Utilizatori ai serviciului. De asemenea, Furnizorul are dreptul de a șterge Oferta sau de a bloca contul, în cazul în care Oferta afectează în mod negativ reputația Furnizorului sau este, în orice alt fel, dăunător pentru Furnizor.

Furnizorul va putea efectua teste și analize statistice în vederea optimizării și eficientizării politicilor practicate și în scopul îmbunătățirii, în mod obiectiv și nediscriminatoriu, a activității Furnizorului și a experienței Utilizatorilor, fără ca Furnizorul să aibă obligația de a informa Utilizatorii cu privire la efectuarea testelor sau la rezultatele acestora. 

Furnizorul își rezervă dreptul de a suspenda o Oferta sau o Rezervare sau un cont de Producator in cazul neplatii comisioanelor datorate.

 

Drepturile și Obligațiile Producatorului

Producatorul se obliga sa foloseasca Platforma in scopul si contextul definit in acest document.

Producatorul se obliga sa plateasca taxele datorate in termenul stabilit pentru a putea avea acces la Platforma.

Producatorul este responsabil de garantia produselor si de acuratetea datelor prezentate in Oferta.

Producatorul este responsabil de plata taxelor catre statul Roman pentru orice venit obtinut prin utilizarea Platformei.

Producatorul este responsabil pentru operatiunile de productie si comercializare a produselor prin Platforma oferita de Furnizor. Aceste operatiuni cad sub incidenta legislatiei din Romania. Furnizorul nu este responsabil pentru certificarea sau verificarea Producatorului cu privire la incadrarea in legislatia in vigoare.

 

Taxe si comisioane

Consumatorul nu plateste taxe sau comisioane catre Furnizor, accesul in Platforma cat si activitatile Consumatorului fiind gratuite.

Pentru serviciile oferite prin Platforma, Furnizorul percepe comisioane de utilizare de la Producator. Sistemul de taxare este bazat pe un comision procentual din rezervarile lunare obtinute de Producator prin Platforma. Acest comision este de 3%.

Pentru a sustine comunitatea locala de Producatori mici si medii, comisionul nu se aplica pentru rezervarile lunare pana in suma de 300 de lei lunar.

Comisionul se calculeaza la final de luna si este platibil in termenul de 10 zile calendaristice. In cazul neplatii la termen, Furnizorul are dreptul de a suspenda activitatea producatorului in Platforma.

Exemple de calcul pentru comisioane:

  • Producatorul are rezervari lunare de 300 de lei -> taxe: 0 lei
  • Producatorul are rezervari lunare de 1000 de lei -> taxe 0 pentru primii 300 de lei + taxe 3% pentru 700 de lei (21 de lei in total).

Taxele percepute de furnizor nu sunt purtatoare de T.V.A..

 

Legea aplicabilă

Relația contractuală dintre Utilizator și Back2Roots descrisă de Termeni și Condiții este guvernată de legea română.

Instanțele competente

Orice litigiu între Utilizator și Furnizor va fi soluționat de instanțele competente din Cluj-Napoca.

Adresa de contact

Orice comunicări sau notificări vor fi transmise către Back2Roots – Strata Voevodul Glad, Nr. 1A, Ap.1 Cluj-Napoca, Jud. Cluj. Email: [email protected]